Apr 12

Cei 7 munti din palma

Ca si astrologia, chiromantia foloseste in sistemul sau numele planetelor. Initiatii in aceasta arta subtila a ghicitului pot citi in palma trasaturile de caracter si soarta omului. Analizand forma mainii, dispunerea protuberantelor (a muntilor), a liniilor si semnelor din palma, se pot deduce evenimentele viitoare din viata unei persoane.

Iata ce spun despre dumneavoastra proeminentele din palma, carora li s-au dat numele celor sapte planete:

1) Muntele lui Jupiter
Este protuberanta situata la baza degetului aratator si reprezinta puterea, leadership-ul, organizarea, motivatia, increderea si ambitia, puterea si autoritatea. Daca este bine conturat si proeminent, el indica ambitie si capacitatea de a-i conduce pe altii. Persoanele cu un asemenea Munte al lui Jupiter sunt, de cele mai multe ori, pline de calitati si dispuse sa ii ajute pe ceilalti. Au un simt justitiar dezvoltat si sunt persoane religioase. Persoanele care nu au dezvoltat deloc acest munte sunt persoane care isi doresc foarte mult sa fie respectate si care pretuiesc mai mult reputatia decat bogatia. Daca Muntele lui Jupiter este brazdat de un numar mare de linii, aceasta inseamna o viata agitata, dar foarte interesanta. Daca liniile sunt verticale, veti avea cu siguranta succes in viata; daca sunt orizontale, inseamna ca va fi necesar sa luptati pentru a triumfa. Reteaua de linii marunte ne spune ca vor exista multe dificultati in cariera.

2) Muntele lui Saturn
Se afla la baza degetului mijlociu. Persoanele cu Muntele lui Saturn bine conturat au un simt al responsabilitatii dezvoltat, spirit de organizare si tind catre intelepciune. Sunt, de cele mai multe ori, foarte norocoase si au parte de mariri in viata pe care le obtin prin propriile eforturi. Daca acest munte este prea dezvoltat si persoana are degete foarte lungi, acest lucru denota raceala si o fire distanta si introvertita. Daca este slab marcat, denota un caracter dezordonat si lipsa autodisciplinei. Paienjenisul de linii de pe acest munte este un indiciu al melancoliei si al incapacitatii de a aprecia bucuriile vietii.

3) Muntele lui Mercur
Este situat la baza degetului mic si reprezinta prosperitatea si influenta. Un asemenea munte bine dezvoltat indica o persoana care va calatori mult, o persoana foarte deschisa, cu capacitati intelectuale si lingvistice deosebite si simt comercial. Un Munte al lui Mercur plat (foarte putin dezvoltat) denota o persoana timida si care se afla mereu in defensiva. Reteaua de linii de pe acest munte indica faptul ca persoana nu inspira incredere sau este iresponsabila.

4) Muntele lui Apollo (al Soarelui)
Este cel de la baza degetului inelar. Daca este de dimensiuni moderate, persoana respectiva este talentata si are gusturi artistice rafinate. Un Munte al Soarelui dezvoltat indica o persoana calda, optimista, entuziasta si dornica de celebritate. Daca acest munte este plat, persoana este rece si cinica, iar daca muntele este supradezvoltat indica o persoana lipsita de sensibilitate, brutala si vanitoasa. La persoanele fara simtul frumosului, Muntele Soarelui lipseste.

5) Muntele Lunii
Este situat la baza palmei, inspre exterior, vizavi de degetul mare si langa Muntele lui Venus. Un Munte al Lunii bine conturat denota o persoana calda, creativa, plina de compasiune si inzestrata cu o mare bucurie de a trai. Daca acest munte este plat, denota o persoana lipsita de empatie si mai visatoare. Multe linii intortocheate pe acest munte indica o viata plina de iluzii. Reteaua de linii inseamna mutari dese, nemultumire de sine. Liniile transversale inseamna calatorii.

6) Muntele lui Venus
Este situat imediat sub degetul mare. Proeminenta sa indica importanta dragostei si a sexului pentru persoana respectiva. Daca acest munte este bine dezvoltat, indica o persoana calda, generoasa, cu o viata sociala activa. Daca este dezvoltat peste masura, denota o persoana egoista, pentru care conteaza numai placerile vietii. Un Munte al lui Venus slab dezvoltat denota o lipsa de vitalitate si pasiune, o persoana rece si egoista, care are inhibitii sau pentru care iubirea nu are un rol prea important. Reteaua de linii indica senzualitate, tendinta spre excese. Cu cat liniile sunt mai dese, cu atat sexualitatea se manifesta intr-un mod mai rafinat.

7) Muntele lui Marte
Muntele lui Marte se afla intre Linia Vietii si Muntele lui Venus, langa degetul mare. Campia lui Marte se afla in centrul palmei, iar Muntele exterior al lui Marte se afla intre Linia Capului si inceputul Liniei Inimii. O persoana egocentrica are Muntele lui Marte slab dezvoltat, in timp ce un asemenea munte bine dezvoltat denota energie din plin, o personalitate deschisa si un spirit puternic, rabdator. Paienjenisul de linii de pe acest munte denota capacitatea de a va face dusmani.

Teodor Vasile

Jan 06

Arta ghicitului in palma. Tipuri de maini

Chiromantia a fost constant practicata peste tot in lume de-a lungul istoriei omenirii, lucru ce ar putea sugera ca poate fi vorba de mai mult decat o pseudostiinta in aceasta incercare de a descoperi aspecte ale viitorului si ale personalitatii umane prin analiza atenta a „geografiei” palmei si mainii.

Din punctul de vedere al originii, chiromantia se pare ca provine din India antica, de unde a fost apoi preluata si raspandita pe intreg teritoriul Imperiului Roman, dar si in toata Asia. Cel mai renumit personaj al lumii vechi care a practicat chiromantia este filosoful grec Anaxagoras, care era de asemenea un pasionat al astrologiei si al influentelor pe care le aveau planetele asupra destinului uman.

Chiromantii cred ca liniile si forma palmei pot ajuta la „citirea” caracterului unei persoane, precum si la stabilirea traiectoriei destinului pentru acea persoana. Pe langa liniile din palma: Linia Inimii, Linia Vietii, Linia Capului etc., practicantii acestei arte sunt interesati si de proeminentele (muntii) si conturul palmei, de forma degetelor, aspectul si culoarea pielii, astfel ei reusind sa prezica cu mai multa acuratete cursul ulterior al destinului.

Mana (palma) care este analizata mai intai (fie stanga, fie dreapta) trebuie sa fie cea dominanta sau, altfel spus, mana de care se foloseste persoana respectiva pentru majoritatea activitatilor zilnice. Cealalta mana va fi si ea analizata mai tarziu, dar mai putin pentru aspecte legate direct de persoana investigata si mai curand pentru a se clarifica unele puncte neclare rezultate din analiza initiala a mainii dominante.

Pentru chiromantii profesionisti, palma si degetele reprezinta o arie care poate fi impartita in mai multe sectiuni, fiecare corespunzand unui anume aspect al personalitatii. Degetul inelar, de exemplu, ofera informatii despre viata artistica si sociala a persoanei investigate, fiind corelat uneori si cu marele zeu grec Apollo.

In ceea ce priveste forma palmelor, exista mai multe tipuri predominante, corespunzand celor 4 elemente. Prin analiza initiala a formei palmelor cuiva va puteti da seama daca aveti de-a face cu o persoana energica si ambitioasa, sau cu una tematoare etc.

1) Mainile de Pamant

(Palme patrate, cu degete scurte)

Cei care poseda acest tip de mana, cu o palma patrata, puternica si degete scurte si groase, sunt oameni capabili. De multe ori pielea lor este usor aspra si extrem de rezistenta. Palma lor nu are foarte multe linii, iar cele pe care le are nu sunt foarte bine definite sau foarte adanci. Principalele trasaturi ale acestor persoane sunt pragmatismul, realismul si puterea. Cei care au mainile astfel mai pot fi ordonati, tipicari, onesti, muncitori, dar si destul de insensibili. Le plac lucrurile palpabile in defavoarea celor emotionale, si principiul acesta primeaza adesea in lista lor de valori. Foarte practici, acest tip de oameni s-ar putea dovedi conservatori. Prefera sa-si petreaca timpul in natura.

2) Mainile de Aer

(Palme patrate, cu degete lungi)

Acest tip de persoane au, de cele mai multe ori, o abundenta de linii in palma si prefera planul intelectual celui material. Curiosi si plini de idei, se hranesc cu energie nervoasa si ar putea fi predispusi la griji si la stres. Foarte buni comunicatori, se simt cel mai bine in fata unui public. Au dificultati in relatiile personale.

3) Mainile de Foc

(Palme de forma rectangulara, cu degete scurte)

O mana cu o palma alungita si degete scurte se incadreaza in aceasta tipologie. Liniile palmelor sunt de obicei puternice si bine definite si mana ar putea da impresia de vitalitate. Cei care apartin acestui tip sunt persoane de actiune, energice si care au nevoie de varietate, deoarece le lipseste rabdarea. Au tendinta de a fi individualisti si din randul lor sunt recrutati liderii.

4) Mainile de Apa

(Palme de forma rectangulara, cu degete lungi)

Aceste maini au foarte multe linii subtiri si fine, palmele alungite si degetele lungi. Oamenii cu acest tip de maini sunt sensibili si emotivi, calzi si receptivi. Sunt motivati de sentimente si nu fac fata situatiilor stresante. Se simt cei mai fericiti in locurile lipsite de agitatie. Totusi, posesorii acestui tip de mana par a fi destul de influentabili si creduli, fapt ce le-ar putea pricinui destule deziluzii.

Imediat dupa analiza formei mainilor urmeaza o analiza mai amanuntita a liniilor din palma, dintre care cele mai importante sunt trei: Linia Vietii, Linia Capului/Mintii si Linia Inimii. Acestea vor oferi detalii despre sanatatea persoanei in cauza, despre stabilitatea emotionala si perspectivele in dragoste, speranta de viata si altele.

La fel, proeminentele (muntii) din palma vor oferi informatii in plus cu privire la caracterul si destinul persoanei in cauza.

Teodor Vasile