Feb 07

Uleiurile esentiale si obtinerea lor

Uleiurile esentiale sunt in general substante lichide, cu aspect uleios, insolubile in apa, solubile in alcool si solventi organici. Au mirosul substantelor volatile pe care le contin, care dau parfumul caracteristic plantelor, florilor, fructelor, semintelor, scoartei copacilor.

Din punct de vedere chimic, uleiurile volatile sunt amestecuri complexe de hidrocarburi alifatice si aromatice, aldehide, alcooli, esteri si alti constituenti, predominand insa compusii din clasa terpenoidelor. Desi sunt numite uleiuri, aceste substante nu contin materii grase: o picatura de ulei esential pusa pe o foaie de hartie nu va lasa nicio urma, spre deosebire de una de ulei vegetal.

Dintre sutele de mii de specii de plante, 4.000 produc esente aromatice. Totusi, doar cateva sute produc esente in cantitate suficienta pentru a putea fi extrase.

Extractia esentelor aromatice se face prin trei procedee:
 presare la rece, pentru unele plante (de exemplu, portocala, a carei coaja contine uleiuri esentiale)
 extractie cu solventi, mai ales pentru florile fragile
 distilarea cu vapori de apa, un procedeu inventat in secolul al XI-lea si utilizat frecvent in prezent.

Uleiurile volatile pot fi extrase din diverse parti ale plantei: flori, seminte, frunze, tulpini, coji, radacini, rizomi, tuberculi, muguri florali etc. Iata cateva exemple privind uleiuri esentiale care se extrag din anumite parti de planta:

 Coaja. Din coaja citricelor se obtine uleiul de lamaie (Citrus medica), uleiul de portocale (Citrus aurantium) si uleiul de mandarine (Citrus nobilus).
 Flori. Dintre florile care constituie materii prime pentru uleiurile eterice fac parte cele ale rozaceelor (trandafirul – Rosa damascena), labiatelor (lavanda – Lavandula officinalis), amarilidaceelor (narcisa – Narcisa poeticus, tuberoza –Polianthes tuberosa), leguminoaselor (mimoza – Mimosa argentea), violaceelor (violeta – Viola odorata), oleaceelor (iasomia – Jasminum grandiflorum).
 Fructe. Pentru obtinerea de uleiuri esentiale se folosesc fructe ale plantelor din familia umbeliferelor: coriandrul (Coriandrum sativum), anasonul (Pimpinela anisum), feniculul (Foeniculum vulgare), chimenul (Carum carvi).
 Frunze. In cazul familiei labiatelor, se folosesc frunzele. Dintre acestea, putem mentiona menta (Mentha piperita) si diversele ei varietati, catusnica (Nepeta cataria), din care se poate extrage citralul, busuiocul de camfor (Ocimum canum), in ale carui frunze si inflorescente se gaseste cinamatul de metil si camfor dextrogir, busuiocul cu miros de cuisoare (Ocimum gratissimum), in frunzele caruia se gaseste eugenol. Se mai folosesc si frunzele geraniaceelor, de exemplu ale geraniumului (Pelargonium roseum).
 Radacini. Ulei eteric se extrage din radacinile urmatoarelor plante: aracee (obligeana – Acorus calamus), iridacee (irisul cu toate varietatile sale), graminee (vetiverul – Vetiveria zizamoides).

Extractia uleiurilor esentiale este un procedeu costisitor, din cauza cantitatii mari de materie prima necesara: este nevoie de cca 35 kg de plante pentru a se obtine 1 l de ulei esential si de mult mai mult in cazul unor plante precum trandafirii. Astfel, Robert Tisserand, in lucrarea „Arta aromaterapiei”, afirma ca pentru producerea unui litru de ulei volatil de trandafir bulgaresc este nevoie de nu mai putin de… 2000 kg de petale! Asa se explica preturile mari cerute pentru uleiurile esentiale veritabile. In industria parfumurilor se folosesc insa uleiuri sintetice, care nu sunt adecvate pentru aromaterapie.

Uleiurile esentiale contin cateva sute de tipuri diferite de molecule, fiecare avand proprietati specifice (antiseptice, antibacteriene, imunostimulatoare, decongestionante etc.). De exemplu, salvia contine 250 de molecule diferite, dintre care 75% provin din familia esterilor si 15% sunt monoterpene. Moleculele actioneaza in sinergie, ceea ce explica polivalenta uleiurilor esentiale si spectrul lor vast de actiune. Odata ce se cunosc proprietatile familiei de compusi si concentratia lor in uleiuri esentiale, se pot determina efectele acestora (benefice sau daunatoare).

Totusi, proprietatile uleiurilor esentiale nu trebuie confundate cu cele ale frunzelor sau florilor unei aceleiasi plante. De asemenea, nu trebuie confundate uleiurile esentiale nici cu esentele culinare si parfumurile. Uleiurile esentiale sunt foarte concentrate in elemente chimice active si pot prezenta anumite riscuri. Unii compusi sunt agresivi in raport cu pielea sau mucoasele, altii pot fi toxici in doze mari sau daca sunt utilizati pe o perioada lunga de timp.

Cat priveste utilizarea interna, trebuie stiut ca unii compusi (cum ar fi cetonele) sunt toxici si nu trebuie niciodata sa fie absorbiti. In principiu, uleiurile esentiale nu trebuie sa fie ingerate in stare pura. Ca si in cazul medicamentelor, trebuie sa va conformati recomandarilor de utilizare.

Un alt lucru de retinut este ca una si aceeasi planta poate include mai multe specii, fiecare avand componente diferite. De exemplu, lavanda (Lavandula) are mai multe specii, printre care: officinalis, latifolia, stoechas etc. Ca atare, numele latin intreg este cel care indica specia de planta. Locul unde este cultivata (clima, altitudinea, compozitia solului) poate de asemenea sa influenteze compozitia chimica a unei plante.

Pastrarea uleiurilor volatile
Uleiurile esentiale se pastreaza ferite de lumina si caldura. Daca sunt pastrate in conditii optime, sunt utilizabile si cativa ani de zile. Uleiurile care tin cel mai mult, si devin mai bune pe masura ce trece timpul, sunt de obicei rasini dense, precum tamaia si smirna, esente lemnoase precum santalul, radacini precum cea de vetiver si alte uleiuri, inclusiv nardul si paciuli.


Leave a Reply